În data de 11 iulie 2024, la Summitul NATO din Washington, președintele României, Klaus Iohannis, a adăugat un nou act grav de trădare a interesului național și a semnat un Acord pe linie de securitate, cu valoare de tratat bilateral, între România și Ucraina. Din punct de vedere legal și constituțional tratatul este NUL din start întrucât încalcă prevederi și regulamente elementare. În primul rând președintele nu are dreptul de a angaja România într-o astfel de direcție fără acordul Parlamentului. Pentru marionetele de la conducerea României aceasta nu are însă nicio importanță atâta vreme cât acestea sunt ordinele primite de la stăpânii lor din afara țării.
Situația este cu adevărat gravă și reprezintă încă un pas major spre împingerea României într-un război absurd împotriva Federației Ruse. Un război purtat în interesul NATO și al organizațiilor globaliste, dar din care România ar avea enorm de pierdut.
Singura șansă a românilor de a evita un astfel de dezastru este ieșirea din letargia indusă de guvernanții alogeni sau trădători și mobilizarea rapidă spre o exprimare fermă împotriva războiului. Să ne trezim cât încă se mai poate!
Invitați:
- Elena Radu, avocat;
- Angela Negrotă, activist civic;
- Dumitru Coarnă, deputat.
Realizator: dr. Calistrat M. Atudorei
Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 18 iulie 2024.
Pentru a urmări mai multe emisiuni realizate de Calistrat Atudorei accesați canalul său de Telegram:
1 view
36
6
5 months ago 01:30:20 1
ROMÂNII VOR PACE, NU RĂZBOI!
4 months ago 00:02:14 1
Românii care nu vor beneficia de creşterea pensiilor în septembrie. Anunţul Casei de pensii
12 months ago 00:22:23 1
Intalnim ROMÂNII in MOSCOVA .Ce vor face in RUSIA?
5 years ago 00:10:59 1
STRAINII SUNT DISPERATI DUPA PLECAREA MUNCITORILOR ROMANI / STRAINII NE VOR ROMANII INAPOI IN DIASPO
3 years ago 00:16:20 1
Generalul Radu Theodoru: Romanii Se Vor Ridica! Statul Roman Nu Ne Mai Reprezinta
11 years ago 00:25:45 21
ISTRO-ROMÂNII: o enigmã a românităţii. Episodul 2
11 months ago 00:04:56 1
Recrutări pentru militari voluntari în termen. Câţi bani vor primi în total românii care fac stagiul
11 years ago 00:23:25 22
Istro-românii: o enigmã a românităţii. Episodul 1
8 years ago 00:04:16 19
Florin Minune - Au pus-o romanii █▬█ █ ▀█▀ forever
5 years ago 00:02:28 1
Cum arată noile cărţi de identitate. Vor conţine cip, amprente şi certificat digital
2 years ago 01:43:16 1
Senatorul de Iași, Diana Șoșoacă le spune lucrurilor pe nume și face dezvăluiri incendiare
4 years ago 02:00:31 2
Medika Special - DUPĂ O LUNGĂ ABSENȚĂ PUBLICĂ, GEN. STRĂINU FAȚĂ ÎN FAȚĂ CU DANA CHERA
2 months ago 00:00:41 1
🇹🇩 România are nevoie de Lideri Puternici #implicareafacediferenta #curaj #românia #implicare
2 years ago 00:31:28 1
Rusoaica ne spune cum sunt românii si ce a facut in România. Vlog din Rusia.
6 months ago 06:10:45 1
SOCAT de ROMANII din ISRAEL: SCANDAL in URMA VLOGURILOR PUBLICATE din “TARA SFANTA“
1 year ago 01:31:55 1
Editie explozivă alături de Diana Șoșoacă, senator de Iași și lider al Partidului . România
1 year ago 01:24:16 1
Marius Tucă Show | Cristian Terheș: „La nivelul UE există o castă. Câțiva șefi decid ce se votează”
1 year ago 00:14:14 1
Eliminarea pensiilor speciale, o minciună marca USR
1 year ago 00:23:41 1
Aici se relaxau ROMANII în apă TERMALĂ | Locuri surprinzătoare de vizitat în judeţul Hunedoara
11 months ago 02:09:11 1
Marius Tucă Show | Prof. univ. Valentin Stan: „România trebuie să fie un pilon pentru cetățenii săi”
3 months ago 00:28:36 1
Limba Geto-Dacilor era înrudită cu Limba Latină. Argumente care dau peste cap teoria oficială
12 months ago 00:00:00 1
Senatorul de Iaşi, Diana Șoșoacă, previziuni pentru anul 2024, la bzi live
2 years ago 00:06:50 3
Aici în România este Grădina Maicii Domnului.
10 months ago 00:21:37 1
VASILE RUDAN IN MUNTII BUZAULUI - EXPERIMENTE SECRETE DE TELEPORTARE UMANA teorii incredibile