Acţiunea filmului se petrece în Siberia în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial. Ignat, mecanicul unei locomotive cu aburi, erou de război ajuns până la Berlin, nimereşte prin voia sorţii la capătul lumii, într-o aşezare a unor exilaţi. Să conducă locomotiva, să simtă puterea acestei maşinării, viteza, libertatea şi hazardul devin raţiunea de a trăi a lui Ignat. Prin vântul ca de gheaţă şi prin pădurile înzăpezite el îşi conduce locomotiva spre necunoscut unde îi este sortit să îşi găsească iubirea. În taiga se ascunde de întreaga lume nemţoaica Elsa care trăise câţiva ani în pădure ca o sălbăticiune luptându-se pentru viaţa sa.