Evanghelia zilei „Cuvântările lui Dumnezeu către întregul Univers” Cea de-a șaisprezecea cuvântare

Dumnezeu Atotputernic spune: „Mă mișc deasupra tuturor oamenilor și privesc peste tot. Nimic nu pare vreodată vechi și nicio persoană nu este cum era. Mă odihnesc pe tron, mă sprijin pe întreg universul și sunt complet satisfăcut, căci toate lucrurile și-au recăpătat sfințenia și pot să stau în pace în Sion încă o dată, iar oamenii de pe pământ pot duce vieți liniștite, mulțumitoare sub îndrumarea Mea. Toate popoarele gestionează totul în mâna Mea, toate popoarele și-au recăpătat inteligența anterioară și arătarea originală; ele nu mai sunt acoperite cu praf, ci, în Împărăția Mea, sunt la fel de pure ca jadul, fiecare cu fața precum cea a celui sfânt din inima omului, căci Împărăția Mea a fost înființată printre oameni.”
Back to Top