Sofia Rotaru “La umbra nucului bătrân“

1972 Muz. Ionel Fernic Vers. Alexandru Dinescu La umbra nucului bătrân Pe banca învechită, Tu mă rugai să mai rămân Să te mângâi, iubito. Şi-n nopţile cu cer senin, Cu şoapte de iubire, Îţi mângâiam al tău păr fin Nebun de fericire. Acum aş vrea să mai rămân, Dar banca-i putrezită. Şi frunza nucului bătrân De vânturi risipită. Şi tot chemându-te-n zadar Durerea, ce mă curmă, Ţi-aduce-n plânsul meu amar Romanţa de pe urmă.