CUM SĂ IEȘIM DIN MATRIX? Interviu cu dr. Călin Georgescu
Spre deosebire de marea majoritate a celorlalți politicieni (din țară și din lume), Călin Georgescu abordează căutarea soluțiilor pornind de la nivelul spiritual. În opinia sa, analizele strict politice, sociale sau economice sunt lipsite de ceea ce este esențial. Iar esența constă în a ne defini în primul rând pe noi înșine, ca ființe umane. Din acest punct de vedere foarte cuprinzător, oamenii nu sunt resurse, nu sunt definiți de un anumit statut social, ci sunt conștiințe.
Odată definite lucrurile în acest mod este mult mai ușor să înțelegem ce urmărește cu adevărat Agenda Globalistă și anume blocarea și controlul conștiințelor. Aceasta presupune menținerea oamenilor la un nivel de conștiință cât mai jos, adică perpetuarea unei stări generalizate de tensiune, frică, suspiciune, dezbinare și separare de Dumnezeu.
Totodată, având această perspectivă spirituală putem înțelege foarte clar și care este calea de ieșire din Matricea înrobitoare pe care au creat-o timp de sute de ani organizațiile secrete trans-naționale. Calea este aceea a ridicării nivelului individual și (mai ales) colectiv de conștiință. Adică să promovăm Iubirea, Altruismul, Unitatea și multe alte direcții benefice de gândire și acțiune, ceea ce, implicit, ne va re-conecta mult mai profund la Sursă, la Dumnezeu.
Această perspectivă/abordare se conjugă în mod deloc întâmplător cu un proces planetar de Trezire a conștiințelor întrucât miliarde de oameni au înțeles această cale a cooperării și optează acum spre o lume Multipolară, în care să prevaleze Pacea și respectul reciproc.
Dr. Călin Georgescu intenționează să candideze la funcția de președinte al României la alegerile din noiembrie 2024. El beneficiază de o vastă experiență de lucru în mediile organizațiilor internaționale și pe această bază a elaborat și un program de țară pentru România, intitulat „Hrană, Apă, Energie”.
Emisiunea a fost difuzată în direct de televiziunea Global News în data de 31 iulie 2024.
Realizator: dr. Calistrat M. Atudorei
Pentru a urmări mai multe emisiuni realizate de Calistrat Atudorei accesați canalul său de Telegram:
1 view
26
4
1 month ago 00:04:17 1
ZAMBET DE COPIL - Feli, Andi Moisescu, Pavel Bartos, Oana Sarbu, Diana Munteanu, Calin Goia & HB
1 month ago 00:02:47 1
Avem o Ţară Sfântă! - Adevăratul Imn al României!
3 months ago 00:53:38 1
”Donbas” - documentar de Anne-Laure Bonnel (subtitrare engleză/franceză)
4 months ago 01:43:22 1
Siria NU e cum iti imaginezi: Viata socanta a celor mai chinuiți oameni - AM TRAIT PRINTRE EI...
4 months ago 00:10:51 1
MONGOLIA - Unde Fiicele Gazdelor Isi Incalzesc Oaspetii Pe Timpul Noptii
4 months ago 00:04:31 1
N-AM UITAT - Malina Olinescu & Calin Geambasu Band (concert privat) - Snagov Palace - TU T’EN VAS
4 months ago 00:03:07 1
Liviu Vasilică — Stau ca jaru’aprins în vatră ★ (Subtitle available: English, Spanish, French, etc)
4 months ago 00:54:05 2
Tablou crosetat cu metoda Tapestry - Mos Craciun | + CONCURS 4 ANI!
4 months ago 01:16:43 1
🛠️ Explorăm Misterele Tehnologiei cu Fixiki! | Lecții Educaționale și Distractive
4 months ago 00:08:40 1
Cum intră și cum ies DEMONII! Un curs scurt de alungare a diavolului pentru CREDINCIOȘI!
4 months ago 00:05:16 1
A ȘASEA PECETE ȘI RĂZBOIUL NUCLEAR AU DEVENIT REALITATEA VIEȚII
4 months ago 00:00:00 1
CUM SĂ AI SPERANȚĂ ÎNTR-O LUME NESIGURĂ? - DIN CĂRȚILE LUMII” CU EVELINA BÉVIS ȘI CORNEL DĂRVĂȘAN
4 months ago 00:07:28 1
How to Decoupage a Christmas Bauble ❄️ Floral Design | DIY Festive Ornament
4 months ago 00:29:34 5
DIY cercei cu motiv traditional in tehnica square stitch circular / how to do circular square stitch
4 months ago 00:18:18 4
Tutorial agatatoare de pandantiv din margelute Miyuki Delica / Warped square/beaded bail
4 months ago 00:06:18 1
Binecuvântarea diavolului. Zeciuiala nu este necesară! Creștinii nu mai cred în viața veșnică!
4 months ago 00:10:37 1
Echilibrul interior și credința | Pastor Vasile Filat
4 months ago 00:02:35 1
ADDA - Anii Mei (Official Music Video)
4 months ago 00:04:26 1
Tania Turtureanu - Iubește-mă (Videoclip Oficial)
4 months ago 00:03:50 1
După aderarea la UE ne vom pierde credința? Preot stabilit în Portugalia: „O minciună grosolană”
4 months ago 00:04:28 1
N-am mâncat niciodata carne intrun sos atat de delicios! Recomand tuturor!