Din respect pentru R. Moldova a învățat româna în trei luni. Serge Mangole - un exemplu de urmat
A venit în R. Moldova tocmai din Africa ca să-și facă studiile universitare și a reușit să învețe limba română în aproape trei luni, devenind un exemplu demn de urmat pentru moldovenii care nu au izbutit să cunoască limba țării în zeci de ani, sau, poate, nu doresc să o descopere. Vorbim despre Serge Mangole, refugiat din Congo, stabilit în satul Pepeni din raionul Sîngerei.
„Eu din respect pentru acest popor am ales mai întâi să cunosc limba și astăzi o vorbesc fluent. Apoi, treptat au venit și tradițiile și obiceiurile. Cred și sunt convins că dacă iubești oamenii din țara unde ai fost primit, din respect, trebuie să cunoști ce obiceiuri au, dar limba este foarte importantă în societate”, a spus Serge Mangole, profesor.
Serge Mangole este originar din Republica Democratică Congo, iar în anul 2004 și-a părăsit țara din cauza conflictelor armate neîncetate, alegând să-și continue studiile la ULIM, Facultatea de Inginerie şi Informatică. În anul 2014 a susţinut examenul la limba română şi la cunoaşterea Constituţiei Republicii Moldova, iar în următorul an a devenit moldovean cu acte în regulă.
„Recent, vara, am fost la Iași, mergeam spre Franța la aeroport, făceam check in-ul. Doamna a încercat să vorbească cu mine în engleză, dar a fost uimită când i-am răspuns în română. M-a întrebat, ești din Moldova? Sigur, sunt din Moldova. Și vorbești moldovenește? Nu, eu vorbesc în română, am răspuns. Atunci a rămas șocată”, a povestit Serge Mangole.
Deja de 13 ani, bărbatul este profesor de informatică și educație fizică în raionul Sîngerei, unde antrenează și echipa de fotbal. S-a căsătorit cu o moldoveancă din comuna Pepeni și cresc împreună doi copii. Serge nu uită nici de gospodărie, deși recunoaște că nu-i prea ajunge timp pentru toate.
„Zilnic sunt la școală, dimineața am ore, dar după masă sunt la stadion la antrenament și nu prea am timp să am grijă de pământ, dar în ogradă avem copaci pe care i-am plantat, aici unde ne-au oferit locul de casă, florile pe care le vedeți, strugurii, poama de masă”, a mai povestit bărbatul.
Serge Mangole este un exemplu pozitiv de incluziune a unui emigrant într-o societate cu tradiții noi, spun consătenii bărbatului.
„Este un caz pe care trebuie să-l urmeze fiecare om. Așa procedează bărbații, bărbații adevărați- învață limba poporului unde el se află. Asta fac oamenii educați, asta ar trebui să facă fiecare om.”
„A învățat limba, are puțin accent, se cunoaște, căci a vorbit franceza, dar a învățat-o. Alții au trăit 30-50 de ani, erau pe patul morții și nu au învățat. Este o sărbătoare națională foarte importantă, pe care basarabenii au așteptat-o veacuri. Era de plâns, căci pentru limbă a fost războiul din Transnistria, pentru limbă au murit o mulțime de cetățeni de-ai noștri, dar unii, știți, s-au distrus că n-au mai văzut limba română în capul mesei”, au spus oamenii din Pepeni.
Serge Mangole a devenit cunoscut în întreaga țară după documentarul „Moldovean ca mine nu-i…”, unde povestește de ce a decis să rămână în țara noastră, cum s-a adaptat la condiţiile climaterice, dar și cum a reușit să devină un om activ în societate.
**********************************
Vă îndemnăm să ne urmăriți și pe:
📲Canalul nostru de Telegram:
Instagram:
Facebook:
TikTok: @nordnews
4 views
92
24
2 months ago 00:09:51 1
Radu Gyr, poemul pentru care a fost condamnat la moarte • Adrian Păunescu, Tudor Gheorghe, Cenaclu
2 months ago 00:08:35 1
CASIMERO UMANIN na hindi MANANALO kay INOUE AT Ang TANGING PAG ASA NI QUADRO ALAS sa BOXING
2 months ago 00:02:36 1
КАК ПРИРУЧИТЬ ДРАКОНА 3 ✩ Клип Кастинг Кита Харингтона “ДЖОН СНОУ” (2019) В Кино с 21 Февраля
2 months ago 00:12:28 1
MADUMING PLANO NI BOB ARUM AT JBC PARA MAINGATAN SI NAOYA INOUE KAY QUADRO ALAS CASIMERO
2 months ago 00:00:55 1
Nicolae Ciucă, „viral” cu o declarație făcută la o emisiune
3 months ago 00:05:47 4
ॐ जय लक्ष्मी माता | Laxmi Mata Aarti | Alka Yagnik | Om Jai Laxmi Mata | Lakshmi Mata Aarti
3 months ago 00:10:39 1
AMINADO si SANCHEZ na malakas daw si CASIMERO Pero MATATALO nya lang daw ito
3 months ago 00:11:43 1
Pinoy na Underdog PINABAGSAK ang 100% K.O ARTIST na HAPON at sinasabing Susunod sa yapak ni INOUE
3 months ago 01:41:05 1
Italian Jazz House Masters (Jazz House Essentials | Volume 5)
3 months ago 00:10:03 1
HINDI NAGKAMALI si MIGUEL COTTO sa PAGKUHA ng PINOY TRAINER at kay FREDDIE ROACH na team ni PACQUIAO
3 months ago 00:18:30 1
Austin 1800 - Too Big For its Boots
4 months ago 05:14:13 1
❌ Raspuns pentru: Locotenentul Calistrat si Caporalul Trifon il apara pe col in rezerva Arsenie Boca
4 months ago 00:16:06 1
Înțelesul ASCUNS din Spatele Expresiei ’Precum în cer, așa și pe pământ’
4 months ago 00:05:53 1
Led Zeppelin - All My Love
4 months ago 00:02:52 1
Dean Martin - That’s Amore - Roman Holiday - Audrey Hepburn & Gregory Peck