Constantin Oprişan - A fost cel mai chinuit dintre toţi, care au suferit in temnietele comuniste

#constantinoprisan #oprisan #martiraltemnitelorcomuniste 👉▶️Abonează-te acum la canalul 👉 ISTORIA ARE NEVOIE DE O PREZENTARE DETALIATA, TRANSPARENTA, NEASERVITA POLITIC SI INTEGRA, CARE SA-I ASIGURE VIITORUL. ATENTIE!! ACEST CONTINUT NU REPREZINTA MATERIAL DE PROPAGANDA SAU O CONVINGERE POLITICA, RELIGIOASA, ETNICA, etc. Daca v-a placut acest material nu uitati sa va abonati la canalul de YouTube. In curand vor urma materiale foarte interesante. Pentru a fi la curent cu tot ce voi continua sa postez, nu uitati de Like, Share, Subscribe. Contez pe suportul vostru, imi va fi de mare ajutor pentru continuarea preoiectului. Vom crea cea mai unita comunitate din Romania! Va salut cu prietenie si respect, cu Dumnezeu inainte! 👉Puteti sprijini munca depusa prin Patreon: 👉▶️#Abonează-te la canalul XSTORIA 👉✅ #Apasă clopoțelul (🔔) pentru a fi la curent cu ultimele noutati 👉▶️ YouTube/Xstoria 👉#GRUP: Facebook ​ 👉#PAGINA: Facebook ​ 👉#Instagram: 👍#TikTok @xstoriaxstoria 👉Puteti sprijini munca depusa prin Patreon: „Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, ca şi cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!” (Eugen Măgirescu, în „Moara dracilor”) Pe 26 iulie 1959, s-a stins Constantin ”Costache” Oprișan, simbol al rezistenței anticomuniste, într-o hrubă sufocantă din Casimca Jilavei (sector destinat lichidării fizice, numit ”Corabia morții” de părintele mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa). Dar inima-ți va spune-n noaptea albă, Când clopotul se va-mpleti cu vântul, Că nu sunt mort: mă porți în gânduri, salbă, Căci mi-au murit doar ochii triști și cântul. #Constantin #Oprisan Pe 26 iulie 1959, în Casimca Jilavei, se stingea – ca o lumânare pâlpâindă – Constantin Oprișan. Fusese aruncat de comuniști acolo, sub pământ, bolnav de tuberculoză în ultimul stadiu, tocmai pentru a muri. Iar a scrie despre tragismul vieții lui e cumplit de greu. (Nu în ultimul rând din cauza corectitudinii politice.) Dar se poate să fi fost unul din cei mai chinuiți oameni din tot Gulagul românesc, dacă există vreun posibil cântar al suferinței. A fost șef al Frățiilor de Cruce și din această cauză, trecând prin reeducările de iad de la Pitești și Gherla, a fost torturat ca nimeni altul. Mărturiile abundă. „Pe Costache Oprişan l-au chinuit ca pe Hristos, săptămâni de-a rândul, obligându-i pe toţi cei care au fost cândva în subordinea sa să-l bată, să-l scuipe, să-l chinuie şi să spună minciuni despre el şi să declare că a fost un farsor. L-am văzut odată, când ne-au scos la aer. Îşi dăduse cămaşa jos şi spinarea lui toată era zebrată în forme regulate, cum ar fi fost jupuit de viu, ars cu foc sau cu bici, răstignit, ştie Dumnezeu!“ (Eugen Măgirescu) „Eu am văzut cu ochii mei când Ţurcanu a sărit cu bocancii pe pieptul lui în continuu aşa, dar nu întâmplător, ci minute în şir. Eu cred că Oprişan nu avea nici măcar un centimetru pătrat din corp să nu fie vânăt. Nu cred, eu l-am văzut la baie dezbrăcat, şi toţi spuneau: «Uită-te bă la Oprişan!»” (Emil Sebeșan) “Constantin (Costache) Oprişan - bărbat trecut de 30 de ani. Om de un caracter şi o cultură impresionantă. La Pitești, Ţurcanu i-a pregătit cele mai groaznice torturi, distrugându-l fizic şi umilindu-l mai jos decât pământul. Spatele lui, de la ceafă până la călcâie, era numai cicatrice lângă cicatrice. Carnea toată i-a fost ruptă în fâşii.” (Octavian Voinea) Și a căzut Constantin. Sufletește. A cedat, după chinuri inimaginabile. (Nici măcar să moară nu îi fusese îngăduit: „De mâna mea ai să mori,” îi spusese Țurcanu, „dar nu acum, ci când oi vrea io!”) Iar pentru a scăpa de torturi, a ajuns el însuși să bată. Nu exista altă posibilitate. Acesta a și fost demonismul reeducării, de altfel, că singura cale de supraviețuire era să-ți chinui prietenii. Mi-aduc aminte că acolo, la Casimcă, în timpul experimentului acestuia pe care îl făcea Securitatea cu noi, cu sufletele și trupurile noastre, veneau din când în când, de la Securitate sau de la partid, nu știu de unde, oameni îmbrăcați civil, cu niște figuri reci, care deschideau ușa și se uitau la noi timp de zece minute, un sfert de oră, o jumătate de oră! Nu spuneau nici un cuvânt, ne cercetau doar din priviri și pe urmă plecau. Lăsau în urmă un fel de groază și simțeam ceva demonic în ei. Și când noi, tulburați, începeam să vorbim despre asta, Costache Oprișan ne spunea: «Și păcătoșii se mântuiesc, și criminalii se mântuiesc! Lăsați-i în pace!» Și atitudinea lui convertea cu adevărat sufletele noastre.”
Back to Top