Cobani este un sat din raionul Glodeni. Denumirea localității de lângă Prut provine de la îmbinarea de cuvinte „cu bani”. Cei care doreau să treacă râul spre Iași, Botoșani sau Suceava, ocolind vama, coborau la pescarii cu bărci priponite în crângurile de răchită, plăteau niscaiva bani și porneau pe malul opus.
Reciful „Stânca Mare”, Grota de la Cobani și Țara Bâtlanilor fac parte din cartea de vizită a localității. Stânca Mare este o arie protejată din categoria monumentelor naturii de tip geologic sau paleontologic. Țara Bâtlanilor este o parte a rezervației științifice Pădurea Domnească, care găzduiește cea mai mare populație de egrete din republică. Spre satul Braniște se întinde rezervația peisagistică Suta de Movile.
Atenție! Acum oricine dorește să transmită o petiție în format electronic o poate face! În linkul de mai jos sunt toate scrisorile/petițiile pe care noi le utilizăm și puteți să le descărcați/să le copiați și să trimiteți la adresa electronică indicată în fiecare scrisoare aparte.